Francmasonerie

O teorie a conspiraţiei foarte cunoscută afirmă că simbolurile regăsite pe Marele Sigiliu al Statelor Unite şi pe dolarul american ar face referire la influenţa francmasoneriei în fondarea şi conducerea ţării. Oficial, cele treisprezece stele de pe aversul bancnotei, înconjurate de un cerc cu cincizeci de zimţi, reprezintă cele treisprezece colonii originale şi cele cincizeci de state din prezent. Adepţii teoriei conspiraţiei spun însă că numărul treisprezece este reprezentat de prea multe ori ca să fie doar o referire la colonii şi ca să nu aibă o semnificaţie ascunsă. Sunt treisprezece stele pe avers şi tot atâtea pe revers, deasupra acvilei americane. Scutul din faţa păsării are treisprezece dungi, iar aceasta ţine în gheare treisprezece săgeţi şi o ramură cu treisprezece frunze de măslin cu treisprezece fructe. Piramida neterminată are treisprezece trepte, iar ambele feţe ale sigiliului sunt înconjurate de treisprezece perle. Scepticii atrag atenţia şi asupra faptului că cele două devize, E PLURIBUS UNUM şi ANNUIT COEPTUS au câte treisprezece litere fiecare. Alt simbol vizat de adepţii teoriei conspiraţiei este Ochiul Providenţei, unul dintre cele mai cunoscute simboluri francmasonice. Cei care nu sunt de acord cu această variantă atrag atenţia că dintre membrii celor trei comitete înfiinţate să realizeze Marele Sigiliu, doar despre Benjamin Franklin se ştie sigur că era francmason, dintre cei rămaşi doar Francis Hopkinson având legături cu masoneria. Un alt argument ar fi că Ochiul Providenţei a început să fie folosit ca simbol masonic în 1797, în timp ce Marele Sigiliu a fost adoptat în 1782. http://www.mediafax.ro/life-inedit/francmasonerie-sau-mesaje-secrete-ce-reprezinta-simbolurile-de-pe-banconta-de-un-dolar-foto-12018100

Reclame

Un gând despre „Francmasonerie

  1. Asa e,nimeni nu trebuie sa fie platit.Daca esti chemat de Domnul in Lucrarea Lui, lasa-L pe El sa iti asigure nevoile tale.Atentie, nevoile,Scriptura Spune,”Pastorul platit” nu-I pasa de oi.daca acestora care se considera ca sunt pastori le-ar pasa de oi, ar intretine o atmosfera placuta in Adunare.Ce sa Mai spun de prezenta Domnului Hristos.Fiecare sa munceasca cu minile lor sa is intretina familia.Dumnezeu stie cum sa is administreze Casa Lui.

    Nu este nevoie sa is lase cineva jobul ca sa fie pus la dispozitia Adunari.Pina la urma, ce trebuie sa faca in cadru Adunari? Ce e companie?Nu ne arata Scriptura ca intre Apostolii erau astfel de functii.Ci din potriva,Mintuitorul le-a spus ucenici lor ca, cine vrea sa fie mare sa fie cel de pe urma.Poate Intreaga Adunare se va trezi.La Adunare vin cei Rascumparati sa se bucure in prezenta Domnului Hristos, si atita tot.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s